Vreau sa le multumesc Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Fericita Maicii Domnului, Sfantului Ciprian, Sfintei Parascheva, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem, Sfintei Xenia, Sfantului Mina, Sfintilor Ioachim si Ana, Sfantului Nicolae, Sfintei Rita, Sfintei Marta, pentru ca ma asculta atunci cand nu am cu cine sa vorbesc si chiar daca nu mi s-au indeplinit rugile, probabil ca ei stiu mai bine ca mine de ce! Sunt o persoana care fac foarte des acatiste si Paraclisul Maicii DOmnului de 40 de zile, dar nu mereu am primit raspuns. Adesea, de mine se leaga, persoane nepotrivite si nu mereu ce am primit a fost spre ajutorul meu sau spre binele meu, de aceea ma rog des. Vreau sa marturisesc faptul ca m-am rugat Maicii sa-mi stearga gandurile negre din minte si asa s-a intamplat. De asemenea, I-am mai cerut ca unui bunic de al meu sa-l nu-l ia inca Dumnezeu. Medicii i-au dat spereanta de viata 6 luni si bunicul meu cred ca a mai trait inca vreo 2 ani de la punerea diagnosticului. Am rugat-o pe Maica sa ma ajute sa termin facultatea pentru ca eu faceam niste eforturi deosebite ca sa tin pasul cu colegii mei si intotdeauna ajungeam ultima de la coada pentru ca pierdeam mult timp de drum, eu fiind la vreo 40 de km.. distanta de facultate si pierzand cel putin din zi 3 ore pe drum, nu reuseam sa acumulez informatie ca era nevoie pentru ceea ce studiam… si aproape mereu ajungeam ultima de la coada! Desi trebuie sa va marturisesc ca eu sunt un om care in perioada liceului am participat la multe concursuri nationale si am premii de locul 2 national. M-am rugat si pentru ca am 25 de ani si majoritatea colegilor si colegelor si prietenelor au iubiti sau s-au casatorit. Eu nu am avut un prieten sau o relatie de prietenie de cand aveam 12-13 ani si eram in perioada capacitatii. De atunci nu am mai avut prieten pentru ca acea prietenie a fost una foarte… frateasca cu acel baiat, a fost o relatie deosebita, aveam incredere deplina si din tot sufletul si cand ne-am despartit a fost un soc emotional foarte puternic pentru mine. Din acel moment mi-am pierdut increderea in mine si in oameni de langa mine si in baieti, in general si mi-am jurat ca am sa ma descurc singura si ca nu am sa ma mai bazez pe nimeni, caci daca o persoana care era cea mai apropiata de sufletul meu m-a ranit asa de tare, un strain cat de tare m-ar putea rani! In orice caz, de atunci am mai placut si alti baieti si viceversa, dar relatiile mai mult de cateva saptamani-luni, nu puteam sa le duc si asta probabil pentru ca nu era persoana potrivita. Astazi, ma rog mult ca sa gasesc un om potrivit, Atata vreau! Si o sa apara exact cand o sa ma astept mai putin. Viata este foarte incurcata si dificila si Dumnezeu are modul Lui de a ne vorbi, prin oameni de cele mai multe ori, doar ca oamenii ranesc mult, iar astazi au devenit egoisti si rai. Multumesc Doamne pentru greul pe care mi l-ai dat si mi l-ai trimis, astazi, acest greu m-a facut sa fiu mai puternica, chiar daca adesea nu vad asta. Multumesc! .Doamne ajuta-ma!
↧