Ajutor primit grabnic prin mijlocirile Sfantului Efrem cel Nou, ale Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului:
In ziua de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou (5 mai 2014), hotarasem sa citesc toate cele 3 acatiste ale Sfantului, pentru a ma apropia mai mult de el, eu fiind insarcinata si citind despre minunile sale savarsite atat cu copii, cat si cu oameni de toate varstele. La un moment dat insa, programul de rugaciune mi-a fost intrerupt si tulburat de aparitia unor probleme cu totul neasteptate, a caror rezolvare parea imposibila. M-am oprit din citirea acatistului Sfantului Efrem (caci nu mai ma puteam concentra) si am inceput sa ma rog cum stiam si cum puteam atat Sfantului Efrem, cat si Sfantului Nectarie (pentru ca m-a ajutat mereu), Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfintelor Matrona si Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul, Maicii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trecea si astfel, problema devenea clar, de nerezolvat. Am inceput sa telefonez, sa caut solutii, atat eu, cat si cei din familie; nu doar ca m-am lovit de neputinta oamenilor de a ma ajuta, dar am fost chiar luata peste picior, mi s-a vorbit rastit si fara respect. Toate incercarile de a iesi din dificultate se daramasera una cate una si era deja seara, toate ghiseele inchise, iar ziua, pierduta. M-am rugat plangand, mai mult cu disperare decat cu credinta Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicutei Domnului… aveam nadejde (putina ce-i drept) ca voi fi ajutata. Slaba fiind in credinta, m-am lasat indrumata doar de cuvintele din acatistul Sfantului Nectarie: “Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu!” si de cele din acatistul Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou: “Bucura-te, ca ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Si desi am reusit sa citesc doar cele 2 acatiste ale Sfantului Efrem, acesta m-a ajutat: la ora 21, primesc telefon de la mama ca a gasit rezolvare, desi ziua se sfarsise, iar mie imi trebuia un document eliberat cu data acelei zile – nimeni nu risca sa faca acest lucru din cauza posibilelor sanctiuni. Fara acest document mi-ar fi fost afectat salariul in prezent, iar in viitor nu as fi putut sa beneficiez de concediul (platit) de ingrijire a copilului. Am promis Sfantului Efrem ca voi marturisi minunea sa si o voi trimite spre publicare pe acest site. Ii multumesc, de asemenea ca m-a ajutat sa imi deblochez contul de email – desi asta poate parea insignifiant, dar am tinut sa precizez pentru a afla si altii ca Sfintii ne ajuta si in lucruri mici si in lucruri mari. Daca ne ajuta cu maruntisuri, cum sa nu ne ajute in durerile si suferintele noastre? Ii multumesc lui Dumnezeu ca acum, alaturi de “parintelul meu drag”, Sfantul Ierarh Nectarie, il am langa mine si pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un sfant cu adevarat “super-grabnic ajutator” cum spunea cineva. O rugaciune frumoasa de multumire catre Sfant am gasit aici: http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-ajutorul-primit-de-la-sfantul-efrem , iar alte rugaciuni adresate Sfantului Efrem cel Nou, am gasit aici: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-catre-sfantul-mucenic-efrem.html . De asemenea, cel de-al treilea acatist al Sfantului l-am gasit in cartea “Sfantul Efrem cel Nou. Minuni in Romania/ Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra”, ed. Sofia, este deosebit de frumos si dedicat in mare parte ajutorului pe care Sfantul il acorda copiilor.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
↧
Comentariu la Minuni şi mărturisiri de către Gabriela
↧