Cristi, Cluj-Napoca (26.04.2015)
Mărturisire despre minunile și ajutorul Sfântului Nectarie
Din anul 2004, de când am aflat despre minunatul părinte Nectarie și ajutorul său, îl chemăm ca ocrotitor al familiei și al casei noastre.
El, în chip minunat, ne-a ajutat de fiecare dată atunci când noi l-am chemat sau, de multe ori când, din trândăvie sau nebăgare de seamă, am uitat că este lângă noi, a venit și în chip minunat a mijlocit pentru noi, ajutându-ne la boală, la nevoi, în încercări.
O parte din ajutorul dat mie și familiei mele l-am mărturisit cu ajutorul domnului Danion Vasile într-una din cărțile apărute în anul 2011.
Ultima minune s-a petrecut cu mine la sfârșitul anului 2014, după Crăciun.
De mult timp sufeream din cauza unui lichen plan (o afecțiune dermatologică care se dobândește pe fondul unui sistemul imunitar deficitar, în urma unui stres puternic, boală care nu se transmite). Mie, această boală mi-a afectat peretele drept al obrazului, în interior.
Nu puteam să mănânc cum trebuie. Mă ustura. Pe deasupra mai și fumam (lucru contraindicat). Ani de zile m-am chinuit pe la dermatolog, care mă trata cu criogenare și unguent. Cauza acestei afecțiuni nu se cunoaște clar. Știam de mic că sunt alergic la anumiți factori de mediu. Însă la un stres puternic sistemul imunitar a cedat, favorizând apariția lichenului.
Trist este că, nu de puține ori, aveam coșmaruri noaptea. Visam că, cineva vine și mă curăță în toată gura scoțând carne putregăcioasă într-un mod pe care nu pot să-l descriu. Nu vedeam pe nimeni. Nu puteam să-mi dau seama cine face asta. Totul a început odată cu citirea vieții Sfântului Nectarie. Afecțiunea o aveam de mai demult.
Aceste vise îmi trezeau gânduri din cele mai tulburătoare – că poate cauza este fumatul, că poate acolo se dezvoltă un posibil cancer, că sigur cauza este starea de păcătoșenie în care trăiesc.
Vizitele la medic îmi trezeau tot mai des dorința de a mă adresa Cerului.
La începutul postului Crăciunului, mi-am luat canon citirea Acatistului Sfântului, în fiecare zi. Sigur că trândăvia și nebăgarea de seamă a multpăcătosului care sunt, a făcut ca în 2,3 zile să uit sau să mă trândăvesc și să nu citesc. Am avut remușcări. Dar părintele drag știe firea mea ticăloasă și slăbiciunile lumești și m-a miluit.
Apoi, la sfârșitul postului, când m-am hotărât să scriu despre acest ajutor, crezând că sunt vindecat, am întâmpinat multe piedici și m-a cuprins o stare de incertitudine. Mai mult, după ce am scris cu o greutate nemaiîntâlnită mărturisirea, pe când să o trimit, totul s-a șters!
Era clar. Încă nu aveam binecuvântarea. Nu mă învrednicisem încă de tămăduirea dragului nostru părinte. Acum eram stresat de ce? M-a uitat Sfântul Părinte? Cu certitudine că nu! De ce? Simplu. Am avut încredere mare. Asta e bine. Dar ……. Dar credința mea…..? Dar strădania mea? Îi ceream Părintelui să mă ajute. Să mă tămăduiască ca și cum era datoria sa,obligația sa. Dar eu ce am făcut pentru asta? Nimic. Absolut nimic. Acum, stând și gândindu-mă după aproape 6 luni, îmi dau seama că eram fariseul cel mai mare. Dădeam din gură cât mă ajută părintele, însă pe lângă păcatul mândriei nu am făcut nimic demn de a mă fi numit creștin din oastea Sfântului Nectarie. Nu am făcut nimic cu suflet, cu dorință adevărată. Nu am miluit, nu m-am rugat cu lacrimi, am postit că trebuie postit, așteptând cu nerăbdare îmbuibarea de la sfârșitul postului. Acatistul îl citeam ca o obligație. Din gură, fără a fi atent, a trăi fiecare cuvânt citit ca o laudă, cu toată evlavia și dragostea. Măcar pentru ceea ce a făcut scumpul părinte pentru noi până atunci dacă nu pentru gândul ce îl aveam.
Acum, când mărturisesc ajutorul și tămăduirea făcută de Sfântul părinte, mă consider vindecat. Acolo unde doctorii mi-au spus că nu știu care este cauza acelei afecțiuni, acolo unde medicii au putut face puțin, a făcut Bunul Dumnezeu prin Sfântul Lui, dragul părinte Nectarie.
De aproape un an nu mai fumez. După 26 de ani!! Mă lăsam de mii de ori, mă apucam de mii de ori plus unu iarăși.
Sunt convins că bunul părinte a mijlocit și s-a rugat pentru mine ca, odată ajuns la mormântul părintelui Arsenie Boca (iulie 2014), să nu mai pun țigară în gură. Noi, familia mea, îl considerăm sfânt și cuvios părinte și pe părintele Arsenie Boca.
În toate îi simțim ajutorul, sprijinul, ocrotirea, tămăduirea și povățuirea.
Pentru ajutorul său trebuie să ai un pic de evlavie. De dragoste. De nădejde. De rugăciune. De post. De milostenie. Atâta cât poți. El ne cunoaște……. .
Trăim cu nădejdea că, odată, în viața aceasta trecătoare, să ne învrednicim a ajunge în Eghina toată familia, la casa Părintelui. Asta este singura excursie pe care mi-o doresc în afara țării mele.
Vă îndemn cu toată dragostea întru Hristos Domnul să îl căutați, să îl rugați, să îi cereți ajutorul. Cu adevărat este grabnic ajutător și tămăduitor al nostru, al creștinilor.
Te iubim! Îți mulțumim, părinte drag!